PROTECT

13 noiembrie 2006

ALEXANDRA PIRICI


ALEXANDRA PIRICI



A absolvit Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” din Bucureşti, între anii 1997-2000 fiind bursieră la Şcoala de Balet a Operei din Viena. Între 2001 şi 2005 este studentă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti, secţia de Coregrafie. A participat la workshop-urile lui Joe Alegado, Mark Tompkins, Lisa Nelson, David Zambrano, Inge Kaindlsdorfer, Martin Sonderkamp, John Jasperse şi a dansat în piesele lui Eduard Gabia, Florin Fieroiu, Ioana Macarie, Joe Alegado.
Din 2002 produce propriile ei spectacole: In Bloom, Sprint, Not a life saving device,ultima fiind realizată în rezidenţă la Tanzquartier, Viena, în 2005 şi prezentată în Viena, Tallin şi în cadrul „Explore Dance Festival” în Bucureşti.




Alexandra Pirici îşi prezintă momentul în cadrul proiectului „PROTECT”:


Prima rezonanţă a cuvântului "protect" în mine a fost imaginea unui organism viu. Şi de acolo pornind, ideea de "viaţă" cu toată fragilitatea ei într-un context global din ce în ce mai artificial, în care naturalul devine din ce în ce mai preţios. Cam atât. Aş vrea ca ideea de "protecţie" în proiectul meu să te ducă cu gândul un pic mai departe de un pachet de gumă Orbit.


1 Comments:

At 11:25 a.m., Blogger Teo said...

foarte fain.Alexandra e una din persoanele pe care le admir.mi\as dori sa o pot cunoaste intr'o zi.keep rockin' alexandra!

 

Trimiteți un comentariu

<< Home